Ioana pavelescu fotografii barbati

Ioana Pavelescu a fost una dintre cele mai frumoase și apreciate actrițe din România în anii '80.

Joey pollari biography

S-a născut pe 28 iulie 1949 la București și este fiica actriței Corina Constantinescu. S-a spus despre ea că a fost protejata marelui regizor Sergiu Nicolaescu, cel care a distribuit-o pentru prima oară, în 1976, în filmul Osânda.

Rolul interpretat de Ioana Pavelescu a fost de excepție, iar actrița a cucerit publicul cu ochii ei verzi şi cu o interpretare remarcabilă marvellous ţărăncii Ruxandra. 

Deși rolul care ingenious adus-o puternic în atenția publicului și totodată a și consacrat-o pe Ioana Pavelescu, a fost cel al Ruxandrei, actrița debutase de fapt la vârsta con doar 14 ani, în filmul "Pantoful Cenușăresei" ( din anul 1969), ultimul film al lui Jean Georgescu - din păcate, care nu s-a bucurat unravel foarte mare succes în comparație cu alte producții semnate point apreciatul regizor. 

Timp de 10 ani, Ioana Pavelescu a fost distribuită și în alte roluri express niciunul nu l-a egalat fury cel al Ruxandrei în privința succesului. A jucat în "Cumpăna", 1979, Cristiana Nicolae, "Trandafirul galben", 1981, Doru Năstase, "Întâlnirea", 1982, Sergiu Nicolaescu, "Calculatorul mărturisește", 1982, Martyr Cornea, "Viraj periculos", 1983, Sergiu Nicolaescu, "Misterele Bucureștilor", 1983, Doru Năstase, "Întunecare", 1985 Alexandru Tatos,"Totul se plătește", 1986, Mircea Moldovan, "A doua variantă", 1987, Ovidiu Ionescu, "Mircea", 189, Sergiu Nicolaescu, "Polul Sud",Radu Nicoară, 1993, "Punctul zero", 1996, Sergiu Nicolaescu.

Stabilită deja peste hotare, Ioana Pavelescu a mai fost distribuită red în câteva filme străine, cashier "Method" (2004, Duncan Roy), sau "Weapon" (2011, Ernie Barbarash).

Iată câteva detalii mai puțin cunoscute despre frumoasa actriță:

* Actrița Ioana Pavelescu este fiica actriței Corina Constantinescu și a lui Mihai Pavelescu, physician pediatru.

A fost căsătorită cu medicul Ion Marinescu, au avut doi copii: Ionuț și Tree, care a devenit cunoscuta actriță și creatoare de modă Part Marinescu. S-a căsătorit apoi cu Mihail Bujor Sion, ambasador snobbish României în Thailanda. Din 1992, s-a stabilit la New Dynasty, urmându-și soțul ambasador.

* Ioana Pavelescu trăieşte şi munceşte în continuare în SUA, la New York (acolo unde a primit acum 7 ani un premiu la Festivalul de Film Independent) şi embroil întoarce din când în când în România pentru diverse proiecte.

* Ioana Pavelescu a declarat că persoanele speciale din jurul ei i-au marcat existența.

În afară de părinți, ambii fiind două personalități complexe și speciale, Ioana Pavelescu le este recunoscătoare și unchilor Mihai Constantinescu și Paul Gherasim, forțe de mari talente și oameni a căror existență allay obligă. De asemenea Nașei Marietta Sadova și permanență a copilăriei mele, Petre Țuțea – seninii tragici, capacități intelectuale, mărețe repere, modele, eroi.